Elena Farago: Egy ember...
(József Attila műfordítása)

Egy ember ment az úton este,
ment, dalolt csendben az úton.
Dalolt, talán hogy így elvesse
nagy útja gondját - nem tudom.
Dalolt, talán mert szép az este,
vagy mert anélkül rosszul esne,
hogy egymagában van úton.

A kapuban, csak álltam ottan,
ő ment, amerre útja tért.
És egyszercsak fölsóhajtottam,
nem tudnám megmondani, mért.
Elment s elfogott engem ottan
- a kaput elhagyni nem tudtam -
a vágy az egész életért.

Talán úgy van, hogy minden ember
áll egy este a kapuban
s a vándorról, ki arra ment el,
nem tudja, bús-e csakugyan -
s tán sóhajt egyet minden ember
s míg elborong, azon mereng el,
hogy az ő útja messze van.

Elena Farago*:
Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Știu eu? Poate cântă să-i pară
Drumul mai scurt, ori poate cum
Era așa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum?

Trecea, și eu eram în poartă,
Și și-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi ști să spui.
Și nu-mi venea să plec din poartă,
Și parc-un dor de viața toată
M-a prins privind în urma lui...

Așa ne-o fi la fiecare,
Că stțm în poartă, și nu știm
Pe călător măcar că-l doare
Ceva, - și de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simțind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.